Filmele din seria "Toy Story" nu sunt lansate tocmai unul dupa altul, ci la multi ani distanta, dar sunt oameni care cred ca merita asteptarea. Si s-ar putea sa aiba dreptate, deoarece cele trei filme "Toy Story" sunt de o calitate asemanatoare. Nu exista nici o oaie neagra in familia "Toy Story". Si ce este cel mai interesant la filmele astea este faptul ca dupa ce vezi oricare dintre ele, daca esti copil iti vine pofta sa te joci cu jucariile tale, si daca esti adult te cuprinde regretul ca nu ti-ai pastrat mai multe jucarii din copilarie.
In partea a treia a epopeii lui Woody, Buzz si restul gastii, stapanul lor Kenny deja a crescut mare si pleaca la facultate. Asta face jucariile sa se ingrijoreze in privinta sortii lor. In afara de faptul ca se simt neglijate pentru ca nimeni nu s-a mai jucat cu ele demult, acum le e frica sa nu fie aruncate. O portita de scapare pare a fi spre gradinita Sunnyside, unde o cutie mare de jucarii (plus Woody din gresala) ajunge sa fie donata. Aici jucariile noastre sunt gazduite de camera "Caterpillar" unde se joaca doar copiii de 2-3 ani.
Iar cand copiii de 2-3 ani se joaca, nu se lasa pana nu distrug bine de tot jucaria, ne spune noua filmul asta. Prin urmare Buzz, Mr. PotatoHead si restul jucariilor vor sa fie mutate in alta parte ca sa nu mai sufere
atat, dar din pacate afla ca la Sunnyside nu avem parte de o democratie. Ci de o dictatura tiranica cu ursuletul de plus Lotso in rolul dictatorului. Ursuletul respectiv a fost parasit de stapana lui in urma cu multi ani si acum nu mai are pic de caldura in sufletelul de poliester pentru rasa umana. Dar ii place sa vada alte jucarii suferind.
Un ursulet sadic cum ziceam, iar Woody si prieteniii sai trebuie sa ii faca fata. Asta pentru ca Woody, spre deosbire de Lotso, crede cu toata puterea sa in faptul ca jucariile au o datorie fata de fostul lor stapan. Daca au excelat filmele "Toy Story" intr-un fel, este tocmai in a contura foarte puternic aceasta relatie speciala pe care copiii o au cu jucariile lor. Cat de importanti sunt acesti prieteni, chiar daca sunt doar imaginari. In acest al treilea film, credinta jucariilor este dezvoltata la maxim. Dupa ce acestea sunt hotarate ca trebuie sa-si caute fericirea in alt loc, ajung sa-si dea seama cat de mult si-au gresit calea, si trebuie sa treaca peste muuulte obstacole pentru a ajunge inapoi la Kenny.
Avem si umor, avem si aventuri, dar mai important decat orice, avem un adevarat scop. O adevarata directie a povestii si un ritm de naratiune foarte bine pus la punct. Cand situatia devine prea serioasa, mai face cineva o gluma. Si cand se pare ca este doar un film usor de vara, baietii de la Pixar mai strecoara acolo un pic de suflet. Dar "Toy Story 3" nu este la fel de distractiv ca "It's raining with meatballs" de anul trecut, iar animatia nu este la fel de buna ca in cazul lui "How to train a dragon" lansat anul acesta.
A nu se intelege ca nu este un film bun, doar ca nu va revolutiona piata animatiei.
Pe de alta parte, nici nu cred ca este nevoie de asa ceva.